luni, 4 februarie 2013

Tu eşti

Clapele-s din lut amar
Că le-am gustat când te-am atins cu limba pe genunchiul umed de la atâta efort.
Am un acvariu în cuier, e gol, e fără apă.
Are amintiri şi visuri
Că visele-s în somn, dacă mă-nţelegi.

Te-am văzut atunci,
Şi mi-a murit speranţa-n clipa următoare.
Nu m-aş fi gândit vreodată că un fir de apă de la robinet
Pe care, însetat. îl văd cum se prelinge pe ţeava ruginită
Va reveni în viaţa mea când dorul dispare şi lumea-şi colorează sinele cu
Jeg şi petrol lampant şi pălării şi ochelari de soare
Că-s negru şi acum, pentru că nu cred.
Şi dac-ar fi s-avem o şansă, vreau s-o scrug de seva brută,
Brună ca două manechine ispitite de sete şi lipsa verighetei
Manechine din plastic ars, aruncate-n groapa de gunoi
De la marginea oricărui oraş.
Că-i tot ce mi-am dorit vreodată şi vreau să o cuprind pe veci, pe toată.

Ai ghicit, se citeşte pe cotul meu lovit de pumni, pe nasul meu şi talpa mea:
Te iubesc, şi te-am iubit mai brusc decât un şpan în tâmplă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu