marți, 31 decembrie 2013

Bă.

Termină cu prostiile,
Ne luăm cu vorba şi uităm de
Toate nasoalele cu care ne-am pierdut secundele
Unor nopţi plictisitoare, vomând Săniuţa
Pe care-am băut-o-n budă
Haloşi, să nu dăm şi la alţii.

Pe bănci în parcuri, pe canapele şi pe scaunul mortului,
Rar la volan, uneori pe mal la mare,
Dar rar şi-acolo,
Petreceri mentale cu materiale de construcţie pentru amintiri
Spurcate şi poate uneori, mai false decât au fost în realitate
Dar nu mai puţin palpabile decât sânii ăia lăsaţi dar implacabili
Sau cel puţin aşa crede ea. Da' probabil ştie că se minte,
Că sfârcurile alea au fost mestecate de generaţii-ntregi de tenori denaturaţi de
Bucăţile ei oribile dar tot-unitarul ei inaccesibil unei vaste majorităţi,
Dar şi asta-i o minciună, că n-o opreşte nimeni, nici măcar
Lipsa virgulei sau a sucurilor pubertăţii

Mi-aduc aminte de toţi proştii
Pe care-i credeam salvarea exo-endo,
Şi aspiram covorul aspirând să fiu ca ei
Cu botu-n pământ şi privirea-n zare
Consumând moarte cu poftă şi nesaţ şi cafea cu zaţ în formă de
Dragoste.


vineri, 21 iunie 2013

Toamna, vidanjare, entuziasm, 
Iarnă constructivă.
Primăvara, cardiospasm,
Vara - invectivă.

Să-mi deplasez picioarele cu ele înseşi,
Până la destinaţia temporară,
Ca fiecare alta, vreau la vară.
Fără linii de tramvai,
Fără cefe late,
Fără fire suspendate,
Fără acte.

Deciziile-s ca hainele,
Le iei şi uiţi de ele,
Şi dacă nu le iei,
Rămâi acoperit cu piele.

Nu-mi lipseşte ambiţia,
Niciodată n-a lipsit.
Ce caut eu e motivaţia,
Da-i imposibil de găsit.

luni, 4 februarie 2013

Tu eşti

Clapele-s din lut amar
Că le-am gustat când te-am atins cu limba pe genunchiul umed de la atâta efort.
Am un acvariu în cuier, e gol, e fără apă.
Are amintiri şi visuri
Că visele-s în somn, dacă mă-nţelegi.

Te-am văzut atunci,
Şi mi-a murit speranţa-n clipa următoare.
Nu m-aş fi gândit vreodată că un fir de apă de la robinet
Pe care, însetat. îl văd cum se prelinge pe ţeava ruginită
Va reveni în viaţa mea când dorul dispare şi lumea-şi colorează sinele cu
Jeg şi petrol lampant şi pălării şi ochelari de soare
Că-s negru şi acum, pentru că nu cred.
Şi dac-ar fi s-avem o şansă, vreau s-o scrug de seva brută,
Brună ca două manechine ispitite de sete şi lipsa verighetei
Manechine din plastic ars, aruncate-n groapa de gunoi
De la marginea oricărui oraş.
Că-i tot ce mi-am dorit vreodată şi vreau să o cuprind pe veci, pe toată.

Ai ghicit, se citeşte pe cotul meu lovit de pumni, pe nasul meu şi talpa mea:
Te iubesc, şi te-am iubit mai brusc decât un şpan în tâmplă.