joi, 18 martie 2010

Mie îmi plăcea apa rece. Ce-i drept, eram ciudat. Ei îi plăcea apa caldă. Perfect normal, ea nu era lunatică.

Şi uite-aşa ne scăldam noi separat, în lumi paralele, dar din când în când curbam spaţio-timpul. Şi Doamne, ce-l mai curbam. Îl modelam după plac, după febra momentului. Ne întorceam şi în timp uneori, alteori vedeam mult în faţă un viitor desăvârşit, până când prefăceam imaginarul în realitate printr-o detonaţie voită. Apoi din nou, până ce binele ne obosea şi ne-ntorceam mulţumiţi în apele noastre, fără noi.



Era una rece, una caldă, dar niciodată aia călduţă. De ce căcat niciodată aia călduţă?



Bonus, melodia mea preferată de luna asta.


marți, 16 martie 2010

vederea-i la vedere. La revedere.

Acum nu-i cer.
Nici nori nu sunt.
E doar o piatră arsă-n zare,
Ce cu-a sa sclipire sumbră
Ne trimite în uitare.


Acum nu-i apă.
Nici gheaţă nu-i.
E numai nimeni stând în zare,
Şi tinereţea noastră fuge
Dar n-are şanse de scăpare.

Acum, şi ciorile s-au dus,
DC++, DC++?



luni, 22 februarie 2010

M fuge. Gâfâie, îl zgârie-n piept ca o pilă. A uitat cum arată, a uitat cine e, a uitat şi de ce fuge. Blocuri gălbejite abundă-n stânga-dreapta şi, din când în când, răsare câte-un topogan cu vopseaua ştearsă de boarfele atâtor copii naivi, mai curaţi decât ai fost tu vreodată.

În faţă se-arată o clădire amorfă, dar pentru M acolo-i terminusul. Şi nu ştie de ce, nici măcar nu simte nevoia să ajungă-n locul ăla. Parcă n-ar mai fugi. Nu că n-ar mai putea, a depăşit momentul critic - a uitat ce-i oboseala şi nici nu-şi mai vede mâinile. Se apropie, iar ceru-i tranşat de-o lumină artificială, ca mâncarea din tine. Dacă grăbeşte pasul, îşi pierde din intensitate. Dacă încetineşte, se înteţeşte. Dar ceva îl împinge spre destinaţie şi nu-l lasă să se oprească. E ca într-un tren cu frâna defectă. Doar că el e trenul.

A ajuns. Lumina s-a dus. Un bătrânel cu pielea descuamată şi lipită de oase îi zâmbeşte draconic, cu o sclipire-a moarte-n ochi. În mod normal, inima i-ar bate necontrolat, dar acum nu simte nimic. N-are umbră, n-are trup şi nici nu cântă. E doar un alt nimic ajuns la destinaţie. Propoziţii scurte pentru un aer sumbru şi închis, iar tu poţi să clefăi câtă gumă vrei, poţi să scrii ce vrei, poţi să fuţi pe cine vrei, tot pe masă ajungi.

Eşti stricat. Eşti om. Nihil sin Deo? Nihil oricum.

baftă!



plm human filth aşa şi? mie-mi place mizeria în cel mai figurativ mod posibil.