marți, 17 noiembrie 2009

Ca toţi neînţeleşii închipuiţi/Sunt ok, pe bune.

tot ce făceam, făceam
să mă ducă cu un pas mai aproape
de ea. Ca un robot. Dar ea pleca mereu
şi nu privea-n spate niciodată, aşa cum a făcut şi Lot.


Speranţa nu moare,
e-nlocuită de uitare şi ignoranţă,
ca o clanţă
ruptă de părintele beţiv în miez de noapte.
Şi dimineaţa găseşti o şurubelniţă cu care cică ar trebui să deschizi uşa plus indicaţii scrijelite pe-o bucată de ziar, cu un creion ascuţit cu-n cuţit tocit, de mahmurul dăjdiar.


Acum sunt pe minus, ca de obicei,
ca o gură de canal al cărei capac a fost furat
în miez de noapte, de acelaşi vagabond.
Imboldul pentru tot ai fost, şi te căutam,
şi deşi niciodată nu erai cum îmi imaginam,
nu disperam ca toţi ceilalţi,
că-mi aminteam de cum mă înveleai cu tine când n-aveam haine, deci totuşi ai un suflet bun şi eşti o sursă de căldură dihotomică.
Frigul e direct proporţional cu distanţa dintre noi,
doi deştepţi prostiţi de prefăcuţi.

Totu-i fără de finalitate
acum că nu mai eşti scopul din spatele oricărei fapte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu